Vremea extremelor! Diferență de 60 de grade Celsius între Europa și Rusia

Vremea extremelor! Diferență de 60 de grade Celsius între Europa și Rusia
Foto: Pexels.com
Publicat: 11/01/2023, 12:29
Actualizat: 11/01/2023, 12:36

În ultimele săptămâni, vremea, la nivel global, a fost una extremă, de la furtuni cumplite de zăpadă în America de Nord, la temperaturi de luna martie în Europa. 

Mai mult decât atât, în timp ce în Rusia este ger cumplit, temperaturile ajungând până la minus 44 de grade, în Europa valorile termice rămân crescute pentru această perioadă, maximele ajungând la 18 grade Celsius.

Potrivit unei hărți meteo postate pe pagina de Facebook a Severe Weather Europe, diferențele de temperatură între Rusia și vestul Europei depășesc 60 de grade .

”Ger în Rusia, cu minime de -40°C. Între timp, o mare parte din Europa rămâne foarte caldă pentru această perioadă a anului. În sudul Spaniei, temperaturile nu scad sub 18°C nici măcar noaptea”, a scris meteorologul Scott Duncan, pe Facebook, citat de digi24.ro.

FOTO Facebook – Severe Weather Europe

Anomaliile în ceea ce privește temperaturile și nivelurile extreme de precipitații devin noul normal pe măsură ce schimbările climatice se accelerează, au avertizat climatologii în rapoartele din ultimii doi ani.

Vreme caldă și în România în următoarele două săptămâni

Banat

Valorile de temperatură, cu mici variații de la o zi la alta, vor fi în scădere în prima săptămână de prognoză până la medii ale maximelor de 6…7 grade și ale minimelor de 0…1 grad. Pe parcursul celei de a doua săptămâni, temperatura aerului va crește ușor și va atinge medii ale maximelor de 9…10 grade și ale minimelor de 2…3 grade. Probabilitatea de precipitații va fi mai ridicată în intervalul 10 – 11 ianuarie.

În Crișana, valorile termice vor fi în scădere pe parcursul primei săptămâni de prognoză, până la medii ale maximelor de 6…7 grade și ale minimelor de 1…2 grade. În a doua săptămână, temperatura aerului nu va avea variații semnificative, astfel se vor atinge medii regionale ale maximelor de 6…9 grade și ale minimelor de 0…2 grade. În intervalul 10 – 11 ianuarie probabilitatea de precipitații va fi mai ridicată.

 Transilvania

Temperaturile maxime medii nu vor avea oscilații semnificative și se vor încadra între 5 și 8 grade. Temperaturile minime medii, în prima săptămână vor avea ușoare fluctuații de la o zi la alta și se vor încadra între -1 și 3 grade, iar în doua săptămână nu vor avea variații semnificative și se vor încadra între -2 și 0 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată pe 11 ianuarie.

În Maramureș, pe parcursul primei săptămâni de prognoză, valorile termice, în scădere de la o zi la alta, vor coborî până la medii ale maximelor de 5…6 grade și ale minimelor de 1…2 grade. În a doua săptămână, temperatura aerului nu va avea variații semnificative, astfel se vor atinge medii regionale ale maximelor de 5…8 grade și ale minimelor de -1…1 grad. Probabilitatea de precipitații va fi mai ridicată pe 11 ianuarie.

În Moldova, în cea mai mare parte a intervalului estimat valorile termice se vor situa peste normele climatologice specifice regiunii, cu medii ale maximelor de 6…8 grade, iar ale minimelor de 0…4 grade. Ușor mai rece se estimează pentru zilele de 11 și 12 ianuarie, când maximele vor coborî la valori de 4 grade mediat regional. Probabilitatea de precipitații pe arii mai extinse va fi ridicată în 11 și 12 ianuarie, iar în restul timpului acestea se vor semnala doar pe alocuri.

Dobrogea

Intervalul de prognoză va debuta cu vreme deosebit de caldă raportat la normele specifice regiunii, apoi se va răci, astfel că în zilele de 12, 13, 14 și 15 ianuarie va fi doar ușor mai cald decât normal, după care iar se va încălzi în cea mai mare parte a regiunii. În aceste condiții, mediile valorilor maxime vor varia între 8 și 12 grade, iar ale celor minime între 3 și 7 grade. Probabilitatea de precipitații va fi ridicată în 11 și 12 ianuarie, apoi acestea se vor semnala doar pe alocuri și trecător.

În Muntenia, valorile termice vor oscila de la o zi la cealaltă, însă pe tot parcursul intervalului se vor situa peste normele climatologice specifice perioadei. Astfel, mediile maximelor vor fi de la 6..8 grade în zilele de 11, 12, 13, 21 și 22 ianuarie, până spre 10 grade în a doua zi din interval și din nou în perioda 16…20 ianuare. Minimele se vor situa între 0 și 4 grade, valori mediate regional. În 11 și 12 ianuarie vor fi precipitații pe arii extinse, iar în restul timpului probabilitatea de apariție a acestora va fi mai scăzută.

În Oltenia, regimul termic se va situa în general peste cel climatologic specific perioadei, însă temperaturile vor avea totuși variații de la cele mai mici valori, cu media maximelor de 6 grade la debut, precum și în 12 ianuarie, până spre 10 grade în intervalul 16…19 ianuarie. Minimele vor avea și ele variații, între 0 și 4 grade, cu cele mai calde nopți între 10 și 13 ianuarie și din nou între 18 și 21 ianuarie. Probabilitatea de precipitații va fi ridicată în 10, 11, 19, 20 și 21 ianuarie, iar în restul timpului acestea se vor semnala trecător și izolat.

La munte, vremea se va răci ușor și treptat până în data de 13 ianuarie, astfel că mediile maximelor vor coborî de la 2 spre -2 grade și ale minimelor de la -2 până la -6 grade. După acest proces regimul termic va deveni oscilant, astfel că valorile diurne vor fi de -1…2 grade, iar cele nocturne de -6…-2 grade. Precipitațiile iși vor face apariția pe aproape tot intervalul estimat, dar cu o probabilitate mai mare ca acestea să fie extinse în zilele de 10 și 11 ianuarie.

Elena Popescu
Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Când se anunță rezultatele finale la prezidențiale 2024? S-au numărat peste 99,7%
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Se schimbă permisele, cu examen auto susținut din nou obligatoriu. Ce șoferi îl vor da
Drama haiducului neînfricat, iubit de toți românii. Domnițele oftau după el. A murit în condiții...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Savantul român care a salvat mii de vieţi prin „Marea experienţă românească”